Taberele SPOR de la Breb – ce spun participanții?

A trecut deja un an și jumătate de la prima tabără SPOR pe care am organizat-o la Breb, la Casa din Vale. La prima ediție, tema aleasă a fost Leadership. Apoi, câteva luni mai târziu, am avut prima ediție a Fabricii de Idei, o tabără de creativitate dedicată mai ales oamenilor de marketing.

A urmat Festivalul de Marketing de la Breb din primăvara lui 2021, iar acum ne pregătim pentru 23-26 septembrie de Fabrica de Idei – de data aceasta cu o temă mai largă, care atinge și Inovația în Business, pe lângă Creativitate în Marketing.

Locul minunat pe care l-am găsit la Breb și oamenii extraordinari din sat, care au grijă de fiecare dată ca experiența noastră să fie una extraordinară și memorabilă se adaugă ca extra-beneficii la conținutul educațional care este mereu intens, divers, provocator, extraordinar de actual și foarte relevant.

Nu mergem acolo să ne odihnim sau să ne relaxăm, ci să lucrăm, să învățăm, să experimentăm și să construim idei, metode și instrumente care să ne fie de folos în plan profesional, dar și personal. De aceea, la finalul fiecărei tabere, le-am cerut participanților să sintetizeze în câteva fraze experiența trăită la Breb.

Iată câteva din mesajele și impresiile lor:

Festivalul de Marketing de la Breb a fost exact așa cum mă așteptam. Am avut parte de informații de foarte bună calitate (iar eu nu prea sunt atât de ușor de impresionat datorită background-ului pe care îl am), dar și de o locație rustică în care m-am simțit foarte bine. M-am bucurat de relaxare, distracție și învățare alături de colegi foarte faini, dar și de o experiență gastronomică excelentă. Peisajul a fost și el senzațional, Brebul fiind un loc care merită vizitat măcar o dată de orice turist care se respectă. Merită din plin să participi la o astfel de experiență pentru că vei pleca cu o mare energie pozitivă și cu un set de cunoștințe care te vor ajuta mult în ceea ce dorești să întreprinzi acum sau în viitor. – Cosmin Jărdianu, Marketing Manager, Cluj

***

În tabăra ”Fabrica de Idei” a fost mai fain decât mă așteptam. Adică foarte fain. Știam că Doru o să ne prezinte lucruri faine, dar nu puteam să-mi dau seama în ce zonă o să ne ducem cu discuțiile și exercițiile. Mie îmi sunt foarte utile toate tehnicile pe care ni le-a prezentat. Am plecat din tabără cu o serie de idei concrete pe care să le dezvolt sau să le aplic în diferite proiecte sau situații cu care mă confrunt acum. În dimineața asta am și folosit tehnici de ideație pentru postarea pentru postarea de pe pagina companiei. :)) Eu m-am distrat și am și învățat cu multă plăcere ce ne-a prezentat Doru. – Cristina S., Marketing Specialist, IT company, Cluj

***

Am pornit spre tabăra de creativitate de la Breb fără prea multe așteptări de la creativitatea mea, de când mă știu fiind o persoană orientată spre cifre și lucruri exacte. Și totuși am fost extrem de surprins atunci când am dat frâu liber laturii mele “cretine”, iar la final am iscat câteva idei creative de care nu m-aș fi crezut în stare.  Pentru mine este o mândrie că am fost la Breb și este o onoare să învăț de la voi. Mulțumesc mult! – Marius Ardelean, antreprenor, Târgu Mureș

***

Sincer să fiu, când am auzit de tabăra ”Fabrica de Idei”, primul meu gând a fost că nu este pentru mine. Eu sunt mai mult cu aparatul foto și cu editarea. Însă ideea de tabără de creativitate m-a făcut totuși curios. Mi-am dat seama după cele 4 zile că ceea ce am învățat se poate extinde în tot ceea ce facem. Tehnicile de ideație m-au făcut să îmi schimb multe din concepțiile pe care le aveam despre acest proces. Lucrul pe care tabăra îl face foarte bine este să îți ofere acel „ahaa” în care realizezi că tu căutai ceva dar nu erai capabil să exprimi exact ce. Mi-au plăcut toate exercițiile pe care le-am făcut și nu credeam că o idee creativă poate veni așa ușor. Să spunem că tot acest proces este o drumeție și eu simt că tocmai am primit o hartă. – Vlad F., foto-videograf, Cluj

***

Sunt foarte mulțumită de modul în care ne-a instruit Doru în d-ale creativității și inovației. Materia pregătită, precum și slide-urile în sine au fost foarte bine structurate și împărțite pe zile. Ziua de vineri a fost de-a dreptul incendiară pentru creierul meu. Nu numai că voi aplica cu sfințenie de acum înainte tot ce am învățat, însă voi trece și peste proiectele mele vechi, să văd ce idei noi îmi mai vin. Weekendul acesta însă, experiența din tabăra de la Breb mi-a dat viața peste cap, la propriu. Au fost EXTRAORDINAR de utile toate tehnicile pe care ni le-a explicat Doru. Voi lucra mai repede, mai eficient, mai creativ, mai inovativ. – Oana Maria S., antreprenor, Cluj

***

M-am simțit ca într-un grup de prieteni cu care am ales sa învăț ceva nou. Mi-a plăcut că nu ni s-au prezentat soluții standard și modele de succes, ci instrumente pentru ca fiecare să poată să își descopere propriul drum. Ne-am întâlnit la început 20 de străini și am plecat duminică 20 de prieteni, care au o sumedenie de idei și preocupări în comun. Am evoluat enorm în aceste zile. – Cristina P., specialist HR

***

Am învățat câte ceva de la fiecare participant. Diversitatea grupului și locul minunat în care ne-am întâlnit au creat un moment unic, pe care nu-l voi uita prea curând. Mi-a plăcut că am primit multe exemple, am dezbătut subiectele între noi în mod deschis și am vizionat o mulțime de filmulețe ilustrative. Faptul că am fost diferiți ca vârstă, experiență, domeniu de activitate și nivel de carieră a adus un mare plus grupului. A fost gura de aer proaspăt de care aveam nevoie, și la propriu și la figurat. – Bogdan Z., antreprenor

Fabrica de Idei Casa din Vale Breb
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Doru Șupeală
Doru Șupeală
Doru Șupeală are un Executive MBA la Hull University Business School, Licență și Master în Marketing la FSEGA – Universitatea Babeș-Bolyai și a absolvit Jurnalism și Comunicare la Universitatea Transilvania Brașov. Este doctorand al Universității Babeș-Bolyai – FSEGA, cu o temă de cercetare în managementul creativității și inovației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

2022 © Școala SPOR. Website built by Tailored Layouts.