Storytelling, Creativitate

Tabăra Fabrica de Idei 2022: Imaginație, Creativitate și Inovație în Business și Marketing

Fabrica de Idei este o tabără de patru zile în paradisul de la Breb. Învățăm despre Inovație în Business și Creativitate în Marketing, cu cinci mentori extraordinari.
Breb, MM
12
–15
 mai 2022
11:00–
16:00
Casa din Vale, Breb - Maramureș
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on email
Share on whatsapp

Cui se adresează

Dacă ai înțeles că viitorul personal depinde de cât de creativ ești, câtă imaginație ai, câte idei noi poți să propui și câtă inovație poți să generezi, înseamnă că ne vedem la Fabrica de Idei de la Breb.

Poți fi antreprenor, manager, profesionist din vânzări, relații cu clienții, resurse umane, finanțe, logistică, marketing, cercetare – dezvoltare sau orice alt domeniu, ori doar student sau proaspăt absolvent, locul tău este aici dacă ești interesat de inovație, creativitate, business și marketing.

Schimbarea și evoluția au devenit componente esențiale și obligatorii ale vieții noastre, bătălia pentru audiență, piață și clienți este tot mai dură și complicată, iar ideile originale și extraordinare pot compensa lipsa unor bugete foarte generoase.

Inovația continuă este rezultatul binemeritat al creativității, iar creativitatea este capacitatea exersată conștient de a produce idei noi, originale, utile și valoroase. Despre asta e vorba la Fabrica de Idei de la Breb: cum producem idei noi, din care să putem construi inovație, valoare și succes.

Conceptul

Învățăm despre Inovație în Business și Creativitate în Marketing, cu cinci mentori extraordinari, profesioniști cu experiență și expertiză în aria lor de activitate: Raluca Feher, Mihai Bonca, Ciprian Cătunescu, Dragoș Călin și Doru Șupeală.

Obiectivul acestei Tabere este să ofere participanților modele, metode și instrumente de creativitate și inovație pe care să le poată exersa, adapta și aplica practic în situațiile specifice activității lor profesionale.

Cursurile și interacțiunile din tabără vor da participanților oportunitatea de a își (re)descoperi și a pune în valoare imaginația, inventivitatea, umorul, libertatea de gândire, dar și empatia, capacitatea de colaborare, simplitatea, umanitatea și modestia.

Dincolo de experiența educațională, participanții vor descoperi bogăția culturală a unuia dintre rarele sate românești în care cultura tradițională se păstrează nealterată.

Plecăm din oraș, ne decuplăm de la presiunea și stresul mediului uzual și dăm frâu liber propriei imaginații. Ne întâlnim în una dintre cele mai frumoase zone naturale a țării, un spațiu care conservă în mod autentic civilizația arhaică rurală, cu simplitatea, profunzimea și bogăția de sensuri și valori a culturii tradiționale, pentru a descoperi oameni, idei și principii noi de lucru.

Structura cursului

Ziua 1 – Joi 12 mai 2022

  •  11.00 – 13.00 – Sosirea participanților, cazare, mic tur introductiv al locurilor;
  • 13.00 – 15.00 – Masa de prânz și prezentarea tuturor participanților.
  • 15.00 – 19.00 – Modulul 1 – Imaginație, Creativitate și Inovație
  • 19.00 – 20.00 – Cină
  • 20.30 – 23.30 – Modulul 2 – Experiențe creative: storytelling și improvizație
  • 07.30 – 09.30 – Mic dejun și discuții informale
  • 10.00 – 13.00 – Modulul 3 – Workshop de Inovație în Business; Storytelling în Business
  • 13.00 – 15.00 – Pauză de prânz
  • 15.00 – 19.00 – Modulul 4 – Workshop de Creativitate și Gândire Strategică în Branding 
  • 19.00 – 20.00 – Cină
  • 20.30 – 23.30 – Înapoi la rădăcini – Seară tradițională maramureșeană cu Coconii din Breb, recital Ceterașii din Breb și foc de tabără.

ZIUA FĂRĂ TELEFON MOBIL

  • 07.30 – 09.30 – Mic dejun și discuții informale
  • 10.00 – 13.00 – Modulul 5 – Workshop de Comunicare, Actorie și Storytelling
  • 13.00 – 15.00 – Pauză de prânz
  • 15.00 – 19.00 – Modulul 6 – Personaje și Povești Memorabile – workshop de Copywriting, Advertising și Strategie de Brand 
  • 19.00 – 20.00 – Cină
  • 20.30 – 23.30 – Modulul 7 – Imaginație și Improvizație – workshop de creativitate

Ziua 4 – Duminică 15 Mai

  • 07.30 – 09.30 – Mic dejun și discuții informale
  • 10.00 – 13.00 – Modulul 8 – Debriefing și exerciții de creativitate și improvizație
  • Discuții informale, înregistrări testimoniale, prezentarea unor campanii și proiecte personale.
  • 13.00 – 16.00 – Masa de Prânz și de la revedere
  • 16.00 – 18.00 – Plecarea spre casă

Data, locul și formatul

Tabără de 4 zile (trei nopți de cazare, 8 sesiuni de învățare formală și informală, 3 mese pe zi), derulată între 12 și 15 Mai 2022 la Casa din Vale Breb.

Google Maps: https://goo.gl/maps/aEdV6KwmZFa65yy38,

Facebook page: https://www.facebook.com/casadinvalebreb/

Cazarea

Cazarea se face în casele tradiționale care compun complexul Casa din Vale, care are rating Excepțional – 9,6 din 10 puncte maxim pe Booking.com, 4,86 puncte rating din maxim 5 pe AirBNB și rating 4,5 din maxim 5 pe Tripadvisor.

Găsiți toate detaliile despre Roxana și Florin, gazdele noastre, și despre experiența fabuloasă de la Casa din Vale pe o sumedenie de surse online.

Recomandăm aceste articole, în care găsiți și galerii foto:

Elita României – https://elitaromaniei.ro/revelatia-turistica-din-breb-maramures-datorita-temerarilor-soti-roxana-si-florin-vale/

Peter Lengyel – https://peterlengyel.wordpress.com/2019/10/07/breb-casa-din-vale/

Ziarul Financiar – https://da.zf.ro/dupa-afaceri/galerie-foto-roxana-florin-vale-au-dat-tot-cosmopolitul-cluj-napoca-pitorescul-sat-breb-maramures-au-parasit-joburile-readuce-viata-serie-case-traditionale-maramuresene-devenite-astazi-pensiuni-18491781

Monitorul de Cluj – http://www.monitorulcj.ro/actualitate/75578-au-lasat-cosmopolitul-cluj-pentru-un-sat-pitoresc-din-maramures#sthash.YLXsbVZq.dpbs

Cazarea se va face în case, în grupuri de 2 până la 6 persoane de același sex, fiecare grup primind în stăpânire câte una dintre case și asumându-și responsabilitatea de a se organiza și acționa ca o echipă.

Fiecare cameră are maxim trei paturi, deci vor fi maxim trei persoane într-o cameră, fiecare cu patul ei. Unele paturi sunt duble, dar toate paturile au fost inventariate și alocate ca paturi single.

Casele au fiecare cel puțin o baie cu dotări complete, însă complexul dispune de băi de rezervă, în caz urgențe. Alocarea participanților în camere/grupuri va fi făcută de către organizatori, conform configurației spațiilor de cazare.

Ce trebuie să știi
2200
Lei
  • Early booking – 1800 lei, valabil pentru înscrieri până la data de 5 mai 2022. Preț întreg: 2200 lei.
  • Acest eveniment este conceput pentru un grup de maxim 25 de participanți.
  • Conținutul cursului și al materialelor multimedia oferite este în limba română (75%) și limba engleză (25%), participanții trebuie să cunoască limba engleză la nivel minim B1.
  • Detalii suplimentare: solicitați prin e-mail la info@scoalaspor.ro.

Sala de cursuri

”Sala de cursuri” este, în principiu, în aer liber, în curtea interioară a complexului. În loc de birouri, scaune ergonomice și aer condiționat vom folosi baloți de paie, pălării și ochelari de soare și aer curat cu miros de fân, din producția locală. La nevoie, avem la dispoziție o terasă acoperită, tot în aer liber.

Aici au avut loc deja foarte multe evenimente similare, cursuri, spectacole, seri culturale, petreceri și trei ediții anterioare ale evenimentelor educaționale SPOR.

Evenimentul este programat în luna Mai, când vremea în Breb este frumoasă, liniștită și suficient de caldă pentru o experiență completă în aer liber.

Masa de prânz, cina și mic dejunul vor fi asigurate la unul dintre restaurantele din vecinătatea complexului Casa din Vale. Costul pentru toate mesele este inclus în taxa de participare. Participanții vor fi informați despre meniul exact pus la dispoziție pe întreaga durată a taberei, cu câteva zile înainte de eveniment și vor putea comunica opțiuni diferite în cazul nevoii de a avea un meniu special.

Cost de participare

Early booking – 1800 lei, valabil pentru înscrieri până la data de 5 mai 2022 Preț întreg: 2200 lei.

Costul este almost-all-inclusive și cuprinde cursurile, cazarea, toate programele artistice, mic dejun, prânz și cină, cafea, ceai, apă, gustări.

Organizatorul este ONG și emite factură (fără TVA). Rezervarea locului este confirmată după plata integrală a taxei de participare.

Avansul achitat pentru rezervare și/sau costul de participare deja achitat  se returnează în proporție de 100% în cazul în care evenimentul se anulează.

Avansul achitat pentru rezervare și/sau costul de participare deja achitat se returnează în proporție de 50% dacă participantul anunță cu minim 10 zile calendaristice înainte de eveniment că nu ajunge la eveniment.

Locurile rezervate sunt transmisibile, participanții pot fi înlocuiți în orice moment, înainte de începerea cursului.

Burse

Două locuri la Fabrica de Idei de la Breb sunt oferite de Școala SPOR, sponsorii SPOR și Casa din Vale Breb, ca bursă subvenționată 100%.

Bursele oferă acces gratuit integral la tabără, pentru studenți, profesori sau tineri profesioniști care nu au posibilitatea de a plăti costurile taberei.

Pentru a aplica la burse: trimiteți un CV și o scurtă scrisoare de motivație la info@scoalaspor.ro până la data de 15 aprilie 2022, menționând programul, bursa, localitatea și data cursului la care solicitați bursa.

Înregistrare foto și video

Evenimentul va fi filmat (parțial) și fotografiat, iar materialele rezultate vor fi utilizate pentru producția unor materiale de promovare, prezentare în mass media și pentru arhiva Școlii SPOR. Participanții își exprimă acordul în acest sens.

Condiții de securitate sanitară

Cursurile și toate interacțiunile se desfășoară în aer liber și, în caz de ploaie, pe terase în aer liber acoperite. Numărul participanților este limitat la 25 de persoane.

Toate interacțiunile din cadrul programului vor evita contactul fizic între participanți și vor respecta distanțele și condițiile de siguranță stabilite de autorități.

Participanții și organizatorii vor respecta cu strictețe toate regulile de securitate sanitară și limitare a interacțiunilor care sunt în vigoare la data evenimentului.

Condiții legale speciale

În condițiile puțin probabile în care autoritățile vor interzice sau vor restricționa desfășurarea evenimentului la data, orele și locația precizate, evenimentul va fi reprogramat cu prioritate, în format fizic, imediat ce acest lucru va fi posibil.

Gazdele acestui program

Raluca Feher este mintea creativă din spatele unor campanii răsunătoare, precum „Zânul” Băncii Transilvania, „Fainoșagul” pateului Ardealul, Fulga – „Ce vacă sunt”, dar și a celebrelor reclame ajunse virale prin conținut inteligent și curajos, aparținând ING Bank sau Zaraza.

Cu o experiență de peste 20 de ani în media și publicitate, Raluca a debutat în presa din Brașov și a lucrat, de-a lungul unui progres binemeritat, pentru televiziunea ProTV, ziarul Curentul și revista Capital. Începând cu anul 2000, s-a dedicat publicității, domeniu pe care nu a încetat să îl provoace și îmbogățească, zi după zi.

Unul dintre fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala românească a unuia dintre cele mai faimoase cluburi de presă din lume, Raluca ocupă în prezent funcția de director al companiei de consultanță și strategie Feher și Asociații. A publicat două jurnale de călătorie (”America dezgolită de la brâu în jos” și ”Splendidul loc al fericirii supreme sau cum a gasit Feher Mongolia, Coreea si Japonia”) și două romane (”Să nu râzi” și ”Teiubesc dar nu pe tine”).

În viața ideală, Raluca este o exploratoare curioasă, călătoare printre vorbe și povești, prin teritorii bătătorite sau încă nedescoperite. Îndrăzneala reprezintă unul dintre atuurile ei de bază, și nu se teme s-o folosească ori de câte ori are ocazia, pentru a da un suflu nou și cinstea pe care o merită, în orice proces creativ de brand ce-și dorește mai mult de la propria imagine.

 

Mihai Bonca este Marketing Professor la Maastricht School of Management, The Entrepreneurship Academy și Universitatea Alternativă. Deține un Executive MBA la Oxford University, Said Business School (2017 – 2019).

Câștigător al 20 de premii Effie, Internetics și la Portoroz pentru eficiența campaniilor de branding și marketing derulate pentru mărcile pe care le-a creat sau manageriat. A lucrat ca Brand Manager (2003 – 2012) pentru Ursus Breweries/ SABMiller; Marketing Director (2012 – 2015): Bergenbier SA/ Molson Coors; Group Marketing Director (2015): eMAG/ Naspers.

Mihai Bonca are peste 15 ani de experiență în companii multinaționale, ca brand manager și director de marketing. În 2015 a fondat Brand Architects, un boutique de strategie, consultanță și training, derulând proiecte de consultanță și training: positioning development, brand strategy, communication strategy, employer branding pentru Antibiotice, Almette, Bancpost, BCR, Bitdefender, Direct Booking, FRF, GfK, Hochland, Ipsos, Noriel, Provident, Pain Plaisir, TREND Consulting, Tymbark.

 

Ciprian Cătunescu este realizator de emisiuni radio, vlogger, stand-up comedian, copywriter și realizator de reclame, antreprenor, dar și un foarte atent comentator al vieții publice. Este creatorul universului multimedia și familiei de personaje Unguru’ Bulan, apărut în 2005, care grupează personajele Frățică, Unguru’, C8ilu’ și Gușteru’ în seria de animații ”Luzării de pe Electrolizei”, videoblogurile ”Țara lui Frățică” și ”Păpușovlogul lui Frățică”.

De-a lungul vremii, a realizat de unul singur sau în echipă emisiuni de radio și televiziune și a colaborat la o mulțime de produse media, radio și TV, la KissFM, DigiFM, PrimaTV (”Cronica Cârcotașilor”). Își folosește imaginația și personajele pentru a scrie, juca și produce o mulțime de reclame radio și tv, pentru mai multe companii și mărci comerciale din România. Povestea echipei și produselor Unguru’ Bulan a fost spusă recent de cei doi realizatori într-o emisiune online găzduită de Andi Moisescu – https://youtu.be/jXFSEyEXexg.

Apariția sa în emisiunea iUmor a adunat peste 2,2 milioane de vizualizări doar pe canalul oficial al emisiunii tv – https://youtu.be/hqOU0qoEEEA. Recitalurile sale de stand-up comedy sunt inspirate din subiecte simple, cotidiene, iar umorul reiese din jocul creativ cu informații banale și din curajul de a aborda un limbaj popular, lipsit de perdea – https://youtu.be/KRUHlJb9iNw.

Partea video a proiectului Unguru’ Bulan este realizată de băimăreanul Székely Szilárd, freelancer în graphic design și solist al formației rock Ultimul Nivel, cu care Ciprian colaborează încă din 2007. Canalul de Youtube Unguru Bulan are peste 726000 de abonați și câteva sute de milioane de vizualizări. Cele mai populare producții video Unguru’ Bulan sunt povestea Mioarei (https://youtu.be/wb8igRugbTE) și cele în care, sub genericul ”Ungurul Dublan” recreează filmele Singur Acasă 1 (https://youtu.be/RhjVx8h7W_0) și Singur Acasă 2 (https://youtu.be/5gelECkzcPA).

 

Dragoș Călin este actor și regizor la Teatrul Municipal Baia Mare, unul dintre coordonatorii cei mai apreciați din cadrul programelor culturale Ideo Ideis, unde participă an de an din 2016 și până în prezent, dar și antreprenor.

Dragoș a pus bazele unei asociații culturale ce are ca scop dezvoltarea emoțională și spirituală prin teatru, în cadrul proiectului Artspot. Lucrează cu oameni de toate vârstele și ține workshopuri de actorie, exprimare, comunicare și improvizație, în toate mediile sociale, încurajând, prin exerciții atent alese și pregătite, ieșirea din matca în care ne-am „fixat” sau ne „fixăm” zi de zi.

A format numeroase trupe de teatru de tineret care participă cu spectacole la festivaluri. Participă an de an la traininguri, workshopuri și festivaluri de teatru, în țară sau în străinătate, unde studiază, în special, modurile creative, diverse și sănătoase de exprimare.

În 2018 a fost admis la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, la unul din cele mai exigente masterate din țară, Arta Regizorului, clasa Theodor Cristian Popescu, master prin care, în iulie 2019, a fost admis la școala de vară „SummerCamp, Nowy Teatr” din Varșovia, unde a aprofundat conceptul de Devised Theater, studiind cu cu Sodja Lotker (cadru didactic la D.A.M.U. Praga) și Wojtek Ziemilski (regizor).

Nowy Teatr este unul din cele mai renumite teatre din Europa, unde a fost dezvoltat conceptul de Devised Theater, o formă de teatru care identifică și extrage filonul artistic din povești reale, ale oamenilor din jurul nostru.

În 2021, pornind de la o poveste reală, Dragoș a creat ”Van Dan – zece ani de sânge murdar”, un spectacol de teatru care ajută tinerii, părinții, profesorii – și nu numai – să gestioneze și să iasă din capcana drogurilor, spectacolul fiind selectat la festivaluri importante, în proiect implicându-se și Dragoș Pătraru.

 

Doru Șupeală este Managing Director al Școlii SPOR, consultant de strategie, business și marketing pentru mai multe companii și CEO al firmei de consultanță Playmaker.

Are un Executive MBA la Hull University Business School, Licență și Master în Marketing la FSEGA – Universitatea Babeș-Bolyai și a absolvit Jurnalism și Comunicare la Universitatea Transilvania Brașov. Este doctorand al Universității Babeș-Bolyai – FSEGA, cu o temă de cercetare în managementul creativității și inovației.

A fost director de marketing, comunicare sau procurement în mai multe companii locale sau multinaționale. A publicat două cărți de Marketing și Management (”Employer Branding 100%” – Editura Curtea veche, 2021 și ”Experiența Face Diferența” – Editura Libris, 2017).

La Școala SPOR, Doru Șupeală susține programele educaționale de employer branding, leadership și inovație, dar și experimentele de creativitate și atelierele de ideație f(i) – Fabrica de Idei.

 

Rezervă-ți locul la Tabăra Fabrica de Idei – Breb, Maramureș 12-15 Mai 2022

Dacă ești interesat(ă) de acest eveniment, te rugăm să completezi acest formular.

Datele tale personale și de contact vor fi păstrate în mod securizat pe serverul intern al Școlii SPOR și utilizate exclusiv pentru a te informa despre lansarea și dezvoltarea acestui program educational.

Școala SPOR

Celelalte evenimente programate la Școala SPOR

Timișoara
2022
26
-27
mai
Workshop pentru profesioniști și practicieni. Grupați în trei echipe, analizăm, (re)construim și comunicăm Brandul de Angajator pentru organizații reale sau fictive alese de participanți. Metoda 5D: Discover - Design - Develop - Deliver + Differentiate.
Cluj
2022
14
-15
iun.
De la Brand Strategy la Creative Execution – Transformă-ți brandul într-un succes de piață. Două zile de învățare interactivă pentru antreprenori, top manageri și profesioniști din Marketing și Advertising.
2022 © Școala SPOR. Website built by Tailored Layouts.