CLUJ NAPOCA

SUSPENDAT

09.00 – 18.00

Silicon Forest Central Park

Durata, locul și formatul

Workshop interactiv și practic de o zi, Marți 28 Aprilie 2020, între orele 09.00 – 18.00, Silicon Forest Central Park, Str. Deva nr. 1-7 (la 200 de metri de Chios Parcul Central).

Parcare: recomandăm parcarea subterană de la BTArena – Polivalentă, la circa 400 metri de Silicon Forest.

Grupa

Minim 15 cursanți, maxim 25 de cursanți.

Trei locuri la masterclass sunt oferite de Școala SPOR, ca bursă subvenționată 100%, pentru tineri profesioniști, absolvenți sau studenți.

Limba de comunicare

Conținutul cursului și al materialelor multimedia oferite este în limba română (75%) și limba engleză (25%), participanții trebuie să cunoască limba engleză la nivel minim B1.

Cost de participare

750 de lei
(include cafea, ceai, apă, snacks).

Organizatorul este ONG și emite factură (fără TVA). Rezervarea locului este confirmată după plata integrală a taxei de participare.

Taxa de participare se returnează în proporție de 50% dacă participantul anunță cu minim 72 de ore înainte de eveniment că nu ajunge la curs și nu dorește programarea la o sesiune ulterioară a aceluiași curs (în cursul anului 2020, Cluj).

Burse

Școala SPOR acordă trei burse integrale – acces gratuit la curs, pentru studenți și profesioniști care nu au posibilitatea de a plăti taxa de curs.

Pentru a aplica la burse: trimiteți un CV și o scurtă scrisoare de motivație la doru@scoalaspor.ro până la data de 15 aprilie 2020, menționând localitatea și data cursului la care solicitați bursa.

Iată evaluările câtorva dintre participanții la Masterclass din Iași și Cluj Napoca

Înregistrare foto și video

Evenimentul va fi filmat (parțial) și fotografiat, iar materialele rezultate vor fi utilizate pentru producția unor materiale de promovare, prezentare în mass media și pentru arhiva Școlii SPOR. Participanții își vor exprima acordul în scris în acest sens, conform GDPR.

Doru Șupeală

Doru Șupeală

Doru Șupeală are un Executive MBA la Hull University Business School, Licență și Master în Marketing la FSEGA – Universitatea Babeș-Bolyai și a absolvit Jurnalism și Comunicare la Universitatea Transilvania Brașov. Este doctorand al Universității Babeș-Bolyai – FSEGA, cu o temă de cercetare în managementul creativității și inovației.

A fost director de marketing, comunicare sau procurement în mai multe companii locale sau multinaționale, între care Selgros, IKEA, Betfair, Onyx Beacon, Ramada Brașov sau InNuts Fund, jurnalist și manager editorial la ProTV, Radio Brașov și MixMediaGroup și consultant de comunicare al Autoliv.

A publicat o carte despre marketing digital (”Experiența Face Diferența” – Editura Libris, 2017), un articol științific despre employer branding (”Inspire to hire and win the war for talents” – Marketing from Information to Decision Journal – DeGruyter, Berlin, 2019), scrie pe propriul blog și pregătește ”Cartea despre Employer Branding”, care va apărea în Martie 2020 la o editură de prestigiu din România.

La Școala SPOR, Doru Șupeală este Managing Partner și susține programele educaționale de branding, strategie, marketing și comunicare, cursurile de creativitate și atelierele de ideație f(i) – Fabrica de Idei.